Pe vremuri, se considera că buchete mireasa din cale aduc ghinion. Nici nu se punea problema ca o mireasă să aleagă buchetul său pentru nuntă din cale. Vremurile s-au schimbat însă şi superstiţiile au fost lăsate în urmă. Astăzi, miresele sigure pe ele, îndrăzneţe şi nonconformiste optează cu inima deschisă pentru un buchet senzaţional din cale.
Calele, considerate flori regale
În Occident, cala este considerată o floare regală, în timp ce la noi se spune că aduce ghinion. De tine depinde cât crezi în superstiţii şi cât crezi în ceea ce vezi. Pentru că dacă vezi un buchet de cale n-ai cum să nu fii fascinată de eleganţa şi aspectul preţios al acestei flori. Se potriveşte perfect unei mirese care are o rochie sofisticată, tocmai prin contrastul cu simplitatea pe care o inspiră buchetul de cale. Iar dacă eşti o amatoare de contraste, poţi opta pentru un buchet de cale în culori puternice. Acestea pot fi pata de culoare de care ai nevoie pe lângă rochia albă de mireasă. Ce ai zice de nişte cale mov, vişinii, galbene sau chiar negre? Îţi trebuie curaj, e adevărat, dar efectul va fi wow!
Miresele care optează pentru buchete mireasa din cale albe vor să completeze imaginea purităţii, a inocenţei pe care o are mireasă. În general, se pune accentul pe eleganţă şi rafinament.
Miresele care aleg un buchet de cale în culori puternice sunt cele care vor să fie originale, să spargă tiparele şi să-şi arate îndrăzneala.
Flori, sentimente si dragoste
Buchete mireasă din cale pot transmite şi mesaje ascunse, de dragoste pasională. Au fost vremuri când bărbatul oferea femeii de care se simţea atras un buchet de cale care devoala pasiunea şi avea în spate un mesaj sexual.
Mai apoi, experţii în Feng Shui au descoperit că un buchet de cale poate să-şi aducă contribuţia la redescoperirea sentimentelor. Prin urmare oricând este binevenit un astfel de buchet în vieţile noastre.
Dincolo de simbolistică, o mireasă poate alege un buchet de cale pentru nunta sa şi pentru că acesta poate rezista şapte zile. Aşadar, nu se pune problema ca exact când îi este miresei lumea mai dragă să i se ofilească buchetul.
Credit foto: Shutterstock