fbpx

Semnificaţia culorilor din buchetul miresei

WeDoWowFlowers , buchet mireasa , buchet cununie civila , lumanare botez

Ce spune culoarea buchetului de mireasă despre tine?

Atunci când mireasa îşi alege buchetul se gândeşte la tipul florilor, forma buchetului, dar înainte de toate, la culoare. Ce spune culoarea buchetului de mireasă despre tine? Buchetul de mireasă vorbeşte în felul său despre cine şi cum este purtătoarea lui. În spatele alegerii culorii pe care vrei să-l aibă buchetul de mireasă, se află semnificaţia culorii care te reprezintă.

Semnificaţia buchetului de mireasă alb

Albul este alegerea cel mai des întâlnită pentru buchetul de mireasă. Semnificaţia culorii sau, mai bine zis, a non culorii alb este aceeaşi cu a rochiei de mireasă. Puritate, inocenţă, sentimente curate, despre toate acestea vorbeşte albul florilor din buchetul de mireasă. Despre cea care alege să aibă un buchet alb de mireasă putem spune că este o fiinţă delicată, îndrăgostită sincer.

Semnificaţia buchetului de mireasă roşu

Roşul vorbeşte despre pasiune. Un buchet de mireasă roşu duce cu gândul la o dragoste pasională, vulcanică. Mireasa care vrea să aibă un astfel de buchet este o persoană curajoasă, căreia îi place să se afle în centrul atenţiei. De obicei, tinerele optează pentru combinaţia de roşu cu alb, tocmai pentru a sublinia sinceritatea sentimentelor, dar şi pasiunea care îi leagă pe cei doi însurăţei.

Semnificaţia buchetului de mireasă mov

Se spune că pe vremuri movul era culoarea regilor. Iată motivul pentru care alegerea unui buchet de mireasă mov conferă eleganţă şi rafinament purtătoarei sale. Cele care aleg această culoare sau nuanţele violet ori lila, pentru buchetul lor de mireasă, sunt femei sigure pe ele, cu un spirit liber. Culoarea mov vorbeşte despre unicitate, dar şi despre nonconformism.

Semnificaţia buchetului de mireasă roz

Mireasa care alege pentru buchetul său culoarea roz este, cu siguranţă, o femeie romantică. Rozul este simbolul necontestat al romantismului. De asemenea, rozul semnifică feminitate şi ingenuitate. Nu degeaba rozul este culoarea preferată de majoritatea fetiţelor şi poate tocmai de aceea, atunci când cresc, optează pentru buchet de mireasă roz care le duce cu gândul la candoarea începutului de drum.

Semnificaţia buchetului de mireasă albastru

Dintre semnificaţiile culorii albastru, cele mai potrivite pentru un buchet de mireasă în această nuanţă sunt: încrederea şi fidelitatea. Mireasa care optează pentru un buchet albastru, prin alegerea ei face o declaraţie de loialitate partenerului, dar îl şi asigură că această nouă căsnicie se va baza pe încredere. Albastrul se spune că este culoarea spiritualităţii şi inteligenţei, calităţi pe care o mireasă care optează pentru un buchet de mireasă albastru le are.

Credit foto: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.
Call Now Button