Buchetul de mireasa este un accesoriu purtat o data viata. In nicio alta zi din viata ta nu vei tine in maini un buchet de flori cu adevarat conceput pentru tine. Si daca tot este atat de special, am conceput cateva sfaturi care sa te ajute sa alegi florile pentru buchetul de mireasa perfect.
1. Incearca sa alegi rochia de mireasa inainte
Stilul, lungimea si, de ce nu, culoarea rochiei de mireasa pot influenta alegerea florilor pentru buchet. Ca si o rochie, buchetul de mireasa poate avea dimensiuni, forme si stiluri diferite. De culori nici nu mai vorbim. Buchetul, ca si rochia, poate fi modern, elegant, boem sau chiar cu un aer vintage.
2. Afla ce flori sunt in sezon
Unele flori sunt foarte greu de obtinut in anumite perioade ale anului si, foarte probabil, vin cu un pret pe masura. Iti putem da sfaturi in alegere unor flori asemantoare, cel putin la fel de frumoase care sa nu iti dea bugetul peste cap. Daca esti totusi sigura ca nu vrei sa faci un compromis, asigura-te ca ne spui din timp ce iti doresti. Recomandarea noastra este sa ne spui cu cel putin 2 luni inainte.
3. Personalizeaza-ti buchetul
Buchetul tau de mireasa este doar al tau! Stim ca internetul abunda de fotografii cu buchete superbe dar nu orice buchet iti este potrivit tie. Cum spune o vorba celebra, nu e frumos ce-i frumos, ci e frumos ce-mi place mie. Important este sa fii tu fericita cu alegerea facuta si cu siguranta vei straluci si tu si buchetul tau in toate fotografiile de nunta.
4. Tine cont de durata de viata a florilor
Majoritar, buchetele de mireasa au o durata de viata de 1 zi – ceea ce este de dorit pentru ziua nuntii. Daca totusi iti doresti ca buchetul tau sa reziste mai mult (mai ales in zilele toride de vara) te putem sfatui in alegerea unor flori foarte rezistente. De exemplu, o alegere din ce in ce mai populara printre mirese a devenit buchetul de mireasa din flori criogenate care rezista pana la 5 ani fara ingrijiri speciale.
5. Personalizeaza-ti buchetul! Da, ai citit bine, am scris de doua ori.
Buchetele de mireasa nu trebuie sa insemne doar flori, daca asta iti doresti. Putem incorpora in buchetul tau flori, bijuterii sau orice alte accesorii care te reprezinta. Accesoriile pot fi de la noi (le alegem impreuna, desigur!) sau iti pot apartine. Orice este posibil!
6. Nu te astepta la un buchet identic! Florile, ca si oamenii, nu sunt niciodata identice – nici daca sunt gemene. Cand vezi fotografia unui buchet care iti place ia in considerare faptul ca florile pot arata putin diferit – fie ca dimensiune, forma sau chiar si nuanta. Noi iti suntem alaturi si te ajutam sa creezi buchetul tau unic care, desi poate se aseamana cu altul, nu va fi niciodata la fel cu cel al altei mirese. Va fi doar al tau!